Tipărire
Accesări: 3333

 

satul Cuşelăuca, raionul Şoldăneşti

Mănăstirea Cuşelăuca cu hramul Adormirea Maicii Domnului (mănăstire de călugărițe) se află în satul Cuşelăuca, raionul Şoldăneşti la 110 km de capitala Chişinău şi la 8 km de mănăstirea Dobrușa și a fost înfiinţată ca schit în anul 1790, de către Maria Tocana din satul Cotiujenii Mari.

Biserica de vară cu hramul Adormirii Maicii Domnului a fost construită între anii 1841-1847. În anul 1960, lăcaşul este închis. Multe monahii au rămas aici ca simple angajate ale colhozului înfiinţat pe teritoriul mănăstirii. Mănăstirea este reînfiinţată în anul 1988, iar pe 6 septembrie 1989 se resfinţeşte biserica Adormirii Maicii Domnului. În anul 1992 a fost resfinţită şi biserica de iarnă, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

În mănăstire, într-o raclă frumos împodobită se aflau moaștele monahiei Agafia Maranciuc, trecută la cele veșnice în anul 1873. Şi în prezent la mormântul ei se fac multe vindecări. Tot aici se află o minunată icoană, numită a "Maicii Domnului de la Moldova", pictată în 1895 în Sfântul Munte Athos.

Mănăstirea Cuşelăuca este inclusă în:

> Ruta turistică N11. Clic aici pentru detalii despre această rută...