satul Ţiganca, Cantemir

La 2 km de Cantemir, aproape de satul Stoianovca, se află un cimitir militar, unde au fost înhumate rămăşiţele pământești ale ostaşilor şi ofiţerilor români, căzuţi în luptele din iunie-iulie 1941. În 1996, la iniţiativa băştinaşilor, Ministerul Apărării al R. Moldova şi Ambasada României au instalat aici o piatră funerară, o cruce, a fost plantat un parc.

La 1 iunie 2006, cu ocazia Zilei Eroilor, a avut loc festivitatea solemnă de inaugurare a Cimitirului de Onoare a soldaţilor români de la Ţiganca, Cantemir. Au participat reprezentanţi ai Preşedinţiei României, Guvernului Român, Ministerelor Apărării Naţionale de la Chişinău şi Bucureşti, Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Chişinău şi Ministerului Culturii din Republica Moldova. În cadrul ceremoniei s-a remarcat prezenţa specială a M.S. Regele Mihai.

În cimitirul din satul Ţiganca, aflat la trei kilometri est de Prut, sunt înhumaţi 1020 de eroi români, căzuţi în iunie - iulie 1941, în luptele din timpul celui de-al doilea război mondial. Memorialul închinat ostaşului român, din care fac parte cimitirul militar şi o mănăstire, aparținând Mitropoliei Basarabiei, a beneficiat de sprijinul financiar al Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni şi al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

Cimitirul ostaşilor români este inclus în:

> Ruta turistică N15 "Dunărea de Jos". Clic aici pentru detalii despre această rută...

Contacte

str. S. Lazo, 13
(+373) 79 23 78 23
antrec@moldova-tourism.md

Autentificare

Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural din Moldova este o organizatie non-guvernamentala, apolitica, non-profit. Asociatia a fost creata in septembrie 2000 si este initiatorul deschiderii primelor afaceri rurale in Republica Moldova. Rezultatele obținute de ANTREC de-a lungul activității sale se datorează echipei noastre formate din specialiști si formatori naționali din diverse domenii precum cultură, etnologie, istorie, drept, economie, ecologie, meșteșuguri etc.