s. Saharna, r. Rezina

În partea dreaptă a Nistrului se află rezervația peisagistică ”Saharna”. Ea include aria din cursul inferior al pârâului Saharna, cu un relief cu altitudini de până la 230 m, foarte fragmentat și pitoresc, ce creează peisaje naturale impresionante. Aici se găsesc două masive silvice, o vâlcea cu o mică cascadă, peșteri, rămășițele unei mănăstiri în piatră, ansamblul mănăstirii construite în sec. XIX și alte monumente.

Accesări: 2895

 

s. Ţîpova, r. Rezina

Mănăstirea rupestră “Țîpova” este săpata în rocile calcaroase pe vârful unei stânci abrupte, deschizând o priveliște fermecătoare a luncii fluviului Nistru, ea fiind perfect armonizată cu natura din jur. Primele încăperi ale schitului au fost construite mai la nord de actuala mănăstire, într-o stâncă, pe deasupra unui mal abrupt.  A fost fondata la începutul sec. XVI (în unele documente istorice datează din sec. XII-XIV).

Accesări: 3767

 

s. Ţîpova, r. Rezina

La începutul sec. al XIX-lea complexul mănăstirii Ţipova funcționa ca schit, iar în 1842 se desființează. În anul 1828, pe deal, deasupra complexelor rupestre s-a înălțat biserica schitului, care revine în 1919 mănăstire. Până atunci, schitul s-a aflat sub administrarea mănăstirii Saharna.

Accesări: 2375

 

s. Ţîpova, r. Rezina

Una dintre cele mai pitorești rezervații cu relief specific, situat pe malul drept al Nistrului, este Țipova (306 ha), între satele Horodiște și Țipova. Ea cuprinde malul înalt abrupt al Nistrului și defileul pârăiașului Țipova, ambele cu forme priporoase de relief, cu grote și peșteri. Defileul are o adâncime de 120-200m și se deschide spre valea Nistrului, iar cascadele au căderi de apă de 10-16m.

Accesări: 2563

 

s. Frumoasa, r. Călărași

Despre Frumoasa au scris şi scriu cu căldură şi uimire celebre condeie ale neamului. Printre ei şi marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu, în Drumuri basarabene, despre care  spunea: “Aveam la Frumoasa senzaţia că făceam parte şi eu ca şi oamenii, ca şi tot ce mă înconjoară din natură, din lumină...”.

Accesări: 2679

 

s. Răciula, r. Călărași

La început a fost mănăstire de călugări însă în anul 1811, în urma desființării schitului Mana din apropierea mănăstirii Curchi, aici se înființează şi devine obște de călugărițe. Biserica Nașterii Maicii Domnului a fost ridicată în 1800, iar Biserica Sfântului Ierarh Nicolae în 1822.

Accesări: 2447

 

s. Răciula, r. Călărași

Este un autentic muzeu de apicultură, situat între flori și stupi de albine. În această gospodărie poate fi observată munca albinelor întru-un stup de sticlă şi pot fi confecţionate diverse suvenire din ceară de albine. Aici pot fi gustate felurite tipuri de miere, hidromelul (băutură obţinută din fermentarea mierii de albine), dar şi vinul casei.

Accesări: 2944

 

s. Hârbovăț, r. Călărași

Potrivit documentelor de arhivă mănăstirea datează din secolul al XVII-lea. Din cauza turcilor și tătarilor, mănăstirea are de suferit până în 1812, fiind de trei ori incendiată. Mănăstirea Hârbovăţ cu hramul Adormirea Maicii Domnului (mănăstire de călugări) se află în satul Hârbovăţ în raionul Călăraşi, la 50 km de capitala Chişinău.

Accesări: 2452

Contacte

str. S. Lazo, 13
(+373) 79 23 78 23
antrec@moldova-tourism.md

Autentificare

Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural din Moldova este o organizatie non-guvernamentala, apolitica, non-profit. Asociatia a fost creata in septembrie 2000 si este initiatorul deschiderii primelor afaceri rurale in Republica Moldova. Rezultatele obținute de ANTREC de-a lungul activității sale se datorează echipei noastre formate din specialiști si formatori naționali din diverse domenii precum cultură, etnologie, istorie, drept, economie, ecologie, meșteșuguri etc.